News Detail

CAMPANIA DE SFECLĂ 2019/20 A ÎNCEPUT ÎN AGRANA ROMAN

AGRANA România S.R.L., parte a grupului internațional AGRANA Austria, are plăcerea de a anunța începutul campaniei de sfeclă 2019/20 prevăzută să se încheie până în ianuarie 2020.

Date: 24.09.2019

Ca parte a angajamentului său pentru industria zahărului și sectorul agricol din România, AGRANA își propune să fie din nou cel mai mare producător de sfeclă, preluând aproximativ 600.000 - 650.000 tone de sfeclă produse de fermierii români în campania ce a început.
Mai mult, AGRANA România S.R.L. a rafinat aproximativ 100.000 de tone de zahăr din trestie la Buzău, fiind de departe cel mai mare producător de zahăr din zonă.
AGRANA sărbătorește douăzeci și unu de ani de activitate continuă în sectorul zahărului din România și este mândră de realizările sale: lider pe piața zahărului, cea mai mare arie cultivată de sfeclă, o echipă profesionistă și fermieri dedicați – semințele necesare pentru un viitor mai bun și profitabil în România.
De doi ani, piața zahărului din UE se confruntă cu condiții economice nefavorabile, dar AGRANA este hotărâtă să își servească în continuare clienții din toată Europa și a investit numai în acest an 2,2 milioane de euro pentru a fi mai bună, mai rapidă și mai flexibilă. România s-a transformat într-o piață matură pentru zahăr, iar clienții au aceleași cerințe sofisticate și exigente ca oricare altă țară a UE, de aceea merită să fie furnizate ca atare.
Drept dovadă a seriozității și angajamentului său, AGRANA a finalizat în primăvara anului 2019 un depozit modern cu o capacitate de 10.000 paleți în Buzău. Mai mult, fabrica din Roman a introdus un sistem complet automat de recepție a sfeclei care asigură transparență și acuratețe prin preluarea sfeclei de zahăr fără intervenție umană.
AGRANA este hotărâtă să utilizeze cât mai bine experiența, cunoștințele, abilitățile sale și, prin asumarea deplină a responsabilității pentru oameni și natură, să devină mai flexibilă, să reacționeze rapid la schimbările de pe piață, astfel încât AGRANA să devină mai puternică și profitabilă.